Cine cu cine face milostenie?!?

Fiecare zi ne este o lecție. Ce am învățat azi?

Îmi propusasem de ieri să merg la biserică. Fiind cea mai frumoasă perioadă din an, Învierea cu al ei „Hristos a înviat”, îmi aduce bucurie și seninătate în suflet.
Trebăluiesc în timpul zilei, mă oftic puțin că mă mișc greu, dar totuși mă bucur că ies pe ușă. Pun în geantă „Dragostea în vremea holerei” (sunt pe final de roman, abia aștept să văd ce face nebunul ăsta cu obsesia lui), telefonul, uit batistele nazale, dar mă pun în mișcare.
Ajunsă la metrou deja starea mi se schimbă numai când văd cum îmi “taie” calea, diferite persoane în tăvălugul amețelii cotidiene, teleghidate de telefoane și de muncă „prestată” în fața unui computer.
Vine metroul!
Îmbulzeală, deși nu mai este oră de vârf și zăpușeală. Găsesc cu greu un scaun liber și îmi continui lectura fiindcă pe zi nu am avut timp să citesc.
Ajung la Victoriei, trebuie să schimb magistrală. Mi se acrește puțin față când văd că au venit ambele metrouri în același timp și este îmbulzeală, dar nu am ce face, trec la coadă pentru scara rulantă. Starea mea continuă să se schimbe mergând spre enervare. Îmi zic în gând că suntem toți o apă și-un pământ și mai avem mii de ani lumină până să-i ajungem pe japonezi. Să nu cumva să nu fie o persoană care să nu se așeze pe partea stângă a scării rulante, astfel încât să blocheze circulația…E MUSAI!! HRRRR…
În cel de-al doilea metrou înghesuială nu te lăsa nici să te retragi în tine, în sufletul tău ca să poți respira. Sunt împinsă de un „nene”, care se vrea “domn” și dorește să coboare la Piața Romană…și zic în gând – “ ce bolnavi suntem Doamne, nu numai că nu ne uităm unii la alții, dar să zici un „pardon”, să deschizi gura a devenit un efort colosal”, nu poți, nu mai poți fi om când ești concentrat la notificările de pe telefon, nu mai poți fi om când ți-ai făcut un sistem de supraviețuire bazat exclusiv pe împins și dat din coate.
Mă chinui să îmi continui lectura, strâmbându-mă și conștientizând că mă strâmb în timp ce o călătoare se uita miata, probabil intrebandu-se dacă din cauza ei mă strâmb. Doresc să o asigur de contrariu, dar nu reușesc decât, în acel zgomot, să mormăi ceva șuierat printre dinți, doar pt mine.
Unirii !!!
Sunt încă cu carte în mână, curioasă, când pe scările rulante mă trezesc zeci de stopi reci ai unei ploi care a fost nevăzută…și mă gândesc, ce chestie! Ce ciudat să circuli pe sub pamant. Deci suntem niște cârtițe care nu mai “vedem”.
Fac salturi printre oameni și ploaie, mă aciuez puțin de ploaie pe la Unirii, mă hotărăsc totuși, desi știu că nu voi mai apuca „Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând”, mi-am pus în minte și am de gând să ajung. Mă hotarăsc ca să mă apropii de semafor, astfel, la culoarea verde să topăi pe trecere.
Verde!!!
Cel cu autobuzul nu vede clar situația mea fizică (in alt episod o sa ajungem si la povestea aceasta) și ca un dobitoc (zic în gând), nerăbdător, să treacă cât mai repede intersecția.
Stropii reci de ploaie nici nu mă bucură, dar nici nu-mi atenuează starea de iritare , deja sunt iritată.
Ajung la biserică trecând pe lângă o doamnă pe care o văd pe colt, citește un acatist în ploaie.
O văd mereu acolo. Trec nebăgând în seamă nici gândurile care mă sâcâie de la o vreme.
Nu le-am găsit o explicație, mai ales că știu „Pilda fecioarelor”, chestia asta, imi zic în minte mă sâcâie de la o vreme și încă nu i-am găsit rădăcina.
Mi-e greu să-mi recunosc eu mie, dar de la o vreme mă enervează cei care cerșesc în locurile publice, ori prejudecată, ori necredință, nemilostenie. Am discutat și cu părinții mei și chiar taica-meu, care are rezonanță foarte mare la mine cu ceea ce imi zice. Imi spune de Paște “Ce ai ma tu cu ei? Daca vrei le dai, daca nu, nu”. Iar discuția a mers apoi spre cerșetorii din Anglia și alte tari, etc.
Trec rapid pe lângă dânsa ca să nu dau atenție prea mare gândurilor care și-au făcut cuib in minte și spuneam mai sus care gânduri.
Ajung pe treptele bisericii și sunt întâmpinată de o altă tanti.
–          Hristos a înviat!
Nu răspund nimic, dar un val de gânduri negre îmi împroașcă inima.
“Oh, dar mai lăsați-mă” (replică inspirata din cartea de mai sus), ia uite măi frate, mă vede că sunt leoarca, că de-abia intrai, nu mă lasă să-mi trag nici sufletul și vor bani, bani, bani.
Fac pașii mai repezi, nu-i mai răspund nimic, doar i-am răspuns atâtea în gând. Intru cu fața intunecata în biserică.
Ies din biserică dar nu înainte de a face două perindări pe la ușă să văd dacă a trecut ploaia. O aud iar pe doamna aia stând de vorbă cu alte persoane și năzăresc un fel de bucurie în glas la care nu stau prea mult să reflectez fiind intoxicată de alte gânduri, “vecine” cu cele de la intrarea în biserică.  
Ies și mă gândesc oare cât de tare o să mă ude și dacă am să răcesc sau nu.
Mă întimpină din nou acea femeie.
-Hristos a înviat , doamnă, nu mai fiți supărată!!!
Ce ciudat. Imi zice doamnă și ce tâmpită sunt, îmi zic în minte. Femeia nu vrea nimic de la mine, doar împarte bucuria Învierii.
-Adevărat a înviat! (zic așa, ușor, cu vocea mea molcomă, când mă apucă oboseala). Si starea mea de spirit s-a schimbat. Toate gândurile acelea, micile prejudecăți sunt doar niște amintiri acum. Și, nici nu plouă așa tare. Mă duc totusi să-mi iau o înghețată, mai ales că am găsit un sortiment care „me gusta” mult.
Intru in “gelaterie”  unde sunt două măicuțe, iar de-o parte și de alta a lor, un domn și o doamnă. Sunt impreună.
Toată lumea zâmbește, măicuțele ca niște copilițe, mă apropii de ele, mai mă duc în spatele lor, mai pe lîngă, să văd sortimentele, zâmbesc și eu la felul în care alege fiecare ca un copil sortimentul dorit. Este o atmosferă plăcută care imi amintește de copilărie si ma gândesc “haha, ce drăguțe sunt maicile, ca niște copilandre, hehhe, cum se bucură”.
Vine rândul meu.
Venditori acerbi – Da, spuneți!
Eu – aaa, puteți să le puneți ceva deasupra să nu se ude? (mă gândesc să-i duc și lui, dar mai ales la lingurița aceea mare pe care o voi savura așteptând metroul).
Venditori acerbi -Da, vi le pot pune la pachet.
Eu – Super.
Intre timp, domul comandă pentru fiecare sortimentele, mai adaugă o cupă la dânsul. Eu mă uit și zâmbesc. O maică se declară curajoasă doar pt o singură cupă. Imi zic “pesemne are probleme cu stomacul ca mama” si din nou mă uit spre grup cu un alt zâmbet larg.
Eu – Să fie cu „zuppa inglese”, blablabla, vă plătesc cu cardul.
Eu – Ati pus de-aia, n-am văzut că aveți si de-ailaltă (tipic Zoe).
Venditori acerbi – Păi vă iau o jumătate de cupă din aia și vă pun cu cherry.
Eu – Ce bine, mulțumesc.
Domnul – vreau să plătesc eu și înghețata doamnei, vă rog!
Eu, cu fata rusinata – Mnuu, lăsați…
Domnul – Vă rog! Pot să vă ofer o înghețată?
O emoție puternică îmi săgeată măruntaiele, imi vine să plâng și stiu de ce. Ar fi prea intim să exprim în cuvinte.
Iau înghețata din zbor, tin cardul și bonul în cealată mână, nu  verific dacă mi s-a încasat corect. Tot ce vreau este sa ies cat mai repede astfel să nu mă vadă oamenii ăștia plângând. Ce neputincioși am devenit, nu putem nici să primim, d’apăi să oferim.
Am iesit afară în ploaie, merg repede în timp ce stropii de afară se amestecă cu lacrimile de pe obrajii mei.
Doamne, ce lecție. Ce lecție de viață care nu a durat mai mult de o oră.
Cine cu cine face milostenie? Și nu cumva înghețata asta erau banii ăia care credeam în zgârcenie că mi ia careva din buzunar?
Doamne!
Da, Hristos a înviat. Invie in fiecare zi, iti dă ocazia să fii viu în fiecare zi. Dar ce ne mai place să fim morți.
HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu drag, Zoe.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.