Vise

Visez de multă, multă vreme la a trăi și a susține viața cu plante medicinale. Sunt facinată de ele de când eram copilă.
Visez la acele cutiuțe mici, delicate, un fel de Zoe brand, ahahahaha, care să aibă câte o imagine de-a mea de peste dealuri munți și ape spunând o parte din poveste. O parte din sutele de zile în care am urcat pe deal singură, o parte din ceea ce am visat, o mică parte din ceea ce sunt, din firea mea.
Visez cum petalele florilor, fiecare în parte vor povesti clipele mele de singurătate absolută, dar și de fericire, regăsirea mea de către Dumnezeu. Căci Dumnezeu ne caută, ne caută în ficeare clipă și ceas și ne așteaptă la întâlnire ca să gustăm Fericirea. Ne caută să ne dea fericirea prin flori și bunătățile Pământului.
Ne caută, Să trăim ca El, sa fim ca El, dar totuși persoane diferite. Altfel pentru ce atâtea daruri? Ce am făcut noi bun pentru atâtea bunătăți ale Pământului?
Iar tot ce primim, toate aceste minunate flori, zilele, soarele si clipele de liniște sunt prinse toate într-o coroniță. A iubirii!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.